Baile Balvanyos, statiune balneo-climaterica permanenta, este situata pe versantul sudic al muntilor Bodoc, in curbura Carpatilor, la o altitudine de 840 m-950 m, la 67 km nord-est fata de Sfantu Gheorghe, resedinta judetului Covasna.
Datorita calitatilor terapeutice ale numeroaselor izvoare minerale si emanatiilor post-vulcanice (mofete), statiunea ofera oaspetilor conditii ideale de odihna si tratament.
Exploatarea lor din punct de vedere balneologic a inceput in 1938.
Datorita rocilor vulcanice si sedimentare din sol, emanatiile de bioxid de carbon si de hidrogen sulfurat au favorizat aparitia a mai multor izvoare de apa minerala, folosite in tratarea afectiunilor stomacale si intestinale, a afectiunilor de cord si ale sistemului vascular.
Aici, atat apa, cat si gazul, au radioactivitate naturala relativ mare.
Baile Balvanyos de azi s-au format din contopirea a trei colonii de bai care au functionat odinioara.
Cea mai veche este cea care se situeaza in pasul Balvanyos: Pucioasa din Turia (cuvantul "pucios" se refera la mirosul urat al hidrogenului sulfurat).
Obiective turistice la Băile Balvanyos:
Ruinele Cetatii Balvanyos (sec XIII)
Cimitirul Pasarilor
Lacul Sf. Ana (950 m)
Tinovul Mohos (1056 m)