Orasul Targu Mures este situat in Transilvania si este resedinta judetului Mures, avand o populatie de 144.806 locuitori.
Este situat in zona central-nordică a Romaniei, pe ambele maluri ale cursului superior al raului Mures, orasul are ca delimitare geografica raul Mures si dealul Cornesti.
Targu Mures este amplasat la intersectia a trei zone geografice Campia Transilvaniei, Valea Muresului si Valea Nirajului, la o altitudine de aproximativ 320 m fata de nivelul marii.
In prezent, constituie un important centru cultural si educativ, dispunand de numeroase universitati, teatre, biblioteci, muzee, instituţii de cultura, o gradina zoologica.
Orasul are o traditie si in ceea ce priveste furnizarea de servicii de agrement, detinand doua zone de agrement foarte indragite de localnici si de turisti: Complexul de Agrement Muresul supranumit "Weekend" si Platoul Cornesti unde, in interiorul unei paduri bogate sunt amenajate: un loc modern de joaca pentru copii, Gradina Zoo si trasee pentru alergat si plimbat prin padure.
In Targu Mures se organizeaza anual o serie de manifestari artistice care au un puternic effect de atractie si de polarizare a activitatii turistice: Festivalul International "Constantin Silvestri", Festivalul "Zilele Muzicale Tirgumureşene", Festivalul de Muzica Sacra, Festivalul International de Film de Scurt Metraj "Alternative", Expoziţii ale artistilor plastici la Galeria Palatului Culturii, la Galeria "Nagy Imre" si la Galeria "Kulcsar Bela", Festivaluri de arta populara si mestesuguri.
Obiective turistice in Targu Mures:
Cetatea Medievala
Statuia lui Emil A. Dandea
Palatul Culturii
Casa Teleki
Biblioteca Teleki - Bolyai
Statuia lui Bernády György
Scara Rákóczi
Parcul Trandafirilor
Biserica Unitariana
Statuia lui Bartók Béla
Statuia lui Avram Iancu
Monumentul Latinitatii - Lupoaica
Teatrul National
Biserica de lemn